Umbra lui Mahomed

Paris, secolul XXI

Un ziar publica o serie de caricaturi cu profetul Mahomed.

Acelasi Paris, acelasi secol

Un grup de trei indivizi, inarmati cu pistoale-mitralera Kalasnikov intra in redactia ziarului si o pun de un soi de killing spree punand la pamant 12 persoane, ziaristi, caricaturisti politisti, urland printre rafale Allah akbaar.

Nu foarte multa lume stie faptul ca religia musulmana interzice, sub pedeapsa cu moartea (daca nu ma insel) a oricarei portretizari a Profetului.  Ma rog interdictia e vaga si interpretabila. inca nu s-a stabilit daca nomosul se aplica doar coreligionarilor sau tuturor fiintelor vii.

Lacuna legislativa e  generatoare de  interpretari si de drept orice musulman se poate oricand simti indreptatit sa faca lumina folosindu-se, pe post de argument forte, de inventia recent raposatului G-ral Kalasnikov.

Este si acoperirea sub care au actionat cei trei indivizi. Trebuia cumva arata lumii ca nu poti arata lumii Profetul dezvrajit si sa scapi nepedepsit de pupilii lui cu creierele spalate sub soarele arzator al deserturilor din Orientul mijlociu.

La fel de putina lume stie ca celor doi (inca necapturati la ora redactarii) nu le pasa daca vor muri sau nu si nici cum vor muri. Ii consoleaza gandul ca peste ei este umbra binecuvantata a profetului si ca dupa moarte vor merge direct in rai. Pentru fiecare infidel ucis zeci de virgine le vor fi asignate cu pentru a le  incalzi paturile. Vor avea orez pe saturate  si fiecare nefericit a caru-i viata au curmat-o in numele credintei le va deveni sclav.

SI toate de mai sus pentru o eternitate!

Acum spuneti, nu e ceva pentru care merita sa impusti niste imbecili care deseneaza, vorbesc cred  chestii atat de putin musulmanesti?

Vin alegerile….trec alegerile

Pe modelul: vin ai nostrii pleaca ai nostrii!

Anul trecut, cam prin vremea asta, beneficiam de o excursie gratuita la Bruxelles. Evident la Parlamentul European. In plan cosmic, nu e o mare chestie. Institutia este vizitata anual de milioane de cetateni. In plan personal insa, a fost o mare chestie. Era prima data cand paraseam fie si pentru cateva ore plaiurile mioritice, unde mai pui, cu avionul, a se intelege ca e genul de experienta, intr-un fel initiatica, intr-un fel exploratorie pe care cineva o pastreaza vesnic vie in memorie.

La PE, pe langa vizitatul cladirii si doua, trei intalniri cu fuctionarii romani, membrii ai stafului tarisoarei noastre, nu cu parlamentari, ei sunt prea ocupati sa dea ochi cu plebea. O doamna, numele ei imi scapa, dar oricum nu este relevant, ne-a marturisit sub titlu de axioma ca Romania greseste trimitand in PE, oameni neinteresati, neinteresanti, nemotivati si de multe ori precar pregatiti. Motivul?

Din 2007 incoace tot ce este important, directiv, vital pentru noi incepe si se termina intr-o sala de sedinta a Parlamentului European.

De ceva timp a inceput campania electorala. In curand vom decide cine ne va reprezenta la cel mai inalt nivel in Parlamentul Europei iar eu ca alegator, habar nu am cine sunt candidatii pentru colegiul meu. A vorbi despre programele fiecaruia ori despre orice altceva care l-ar face o optiune viabila pentru mine nu poate fi vorba.

CAMPANIA LOR-NEPASAREA NOASTRA

Campaniile partidelor noastre politice au alte directii pentru ca partidele mioritice au alte preocupari.

PSD- vrea sa stim ca USL traieste pe principiul Jana nu e moarta. Partidul ne aduce aminte ca in anumite situatii cum ar fi campaniile electorale e bine sa fim mandri ca suntem romani. Si o da gratios in bara folosind niste imagini care s-ar vrea a prezenta o Romanie mandra, fericita facute in … Belarus. 

PMP- O are cap de afis pe Udrea. Ea nu candideaza. Este doar aerul cald care inalta balonul plin de candidati balast. La ce altceva s-ar fi putut referi prin sloganul Ridicam Romania? 

PNL-Are impresia ca merge la Jocurile Olimpice nu la PE. Ei oricum transeaza apriori partida in favoarea lor pentru ca ei detin EuroCampionii. Un fel de regine pe marea tabla de sah a circumscriptiilor electorale.

restul partidelor nu merita…

Intrebarea mea este: 

Daca la Parlamentul European se da ora exacta in materie de politica…Noi de ce ne tinem de bufonerii?

Prefera clasa politica romaneasca sa irioseasca inca 5 ani care ar fi putu fi folositi in alte scopuri, mai inalte doar pentru a-si  mai da nitel la gioale? Cine si ce castiga atunci cand noi ca popor pierdem?

In final! stie cineva cine candideaza pe Buzau la PE? 

 

 

Vocea Rusiei: “Romania cade in 30 de minute”

Cam asa suna propaganda ruseasca. Romania nu poate rezista unui tavalug Rosu, daca marele tar, evident l-ar dori.

Nu e o cifra care sa ne maguleasca. Am fi, evident daca am fi atacati, am fi mai rau decat polonezii in 1939, si oarecum in situatia lor pentru ca, de ce sa nu o recunoastem, la ce dotari are armata pe unele sectoare, am fi exact ca ulanii care atacau cu sabia tancurile germane.

Spuneam ca nu e o cifra care sa ne maguleasca, dar nu este nici o cifra care sa ne sperie. In fond este o informatie, daca o putem numi asa, aruncata pe piata de un organ de propaganda al unei puteri straine.

Mass-media romana ar trebui sa inceapa fix cu asta. Dar o prezentare la rece a situatiei nu face rating. Mai usor smulgi un click daca spui ca armata tarii tale nu rezista nici 30 de minute in fata unui asalt strain.

Intr-o ordine fireasca de idei cineva ar spune ca in ciuda avantului de prin stepele Ucrainei, Putin nu o sa se inhame la un razboi deschis cu NATO(ups suntem o tara NATO, deci ni se aplica art nr 5 din constitutia aliantei). Nu este inca pregatit. Nu stiu daca va fi vreodata.

Istoric vorbind, cele doua blocuri militare, NATO si Pactul de la Varsovia, au fost create sa se anihileze reciporoc, sa  isi mai incordeze muschii prin unele parti, dar niciodata sa se ia la tranta cu adevarat, Prea multe de pierdut, prea putine de castigat,

Romania face parte din NATO, probabil una din putinele reusite ale liderilor nostri damboviteni. Pe teritoriul tarii noastre se afla baze americane, un scut anti-racheta, si mai nou avioane canadiene, franceze, americane etc. Un atac ar avea urmari neplacute pentru rusi militar dar mai ales economic. 

Si sa fim sinceri, nici singuri nu am cadea in 30 de minute.

Irakul, care pana si fata de noi din punct de vedere militar, era o tara bananiera, a cazut in saptamani. Asta ne da si noua dreptul sa speram cu mandrie la macar 24 de ore.

Eu cred ca propaganda asta cu 30 de minute nu e pentru noi. Eu cred ca e pentru fratii de dincolo de Prut, nici acolo pentru toti, doar pentru oamenii de rand. Titlul suna “va puneti prea mari sperante in romani. Sunt mai varza ca niciodata.” si este menit sa destabilizeze moralul.

Pentru ca orice idiot, militar ori ba stie ca moralul trupei este important.

„În orice domeniu va fi mereu nevoie de oameni buni”

Robert Marooni este un personaj intrigant. După ce a studiat Comunicare și Relații Publice la SNSPA în București, s-a licențiat în Tehnologie și Echipamente Neconvenţionale la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași, iar apoi a mai urmat și un master în Științe Informatice. Cu toate acestea a lucrat o perioadă îndelungată în vânzări pentru că, spune el, se descurcă admirabil să vorbească cu oamenii

.Image

 

Într-o societate în care siguranța locului de muncă este cea mai importantă, Robert Marooni a decis să demisioneze din postul de National Sales Manager din cadrul unei companii de software austriacă pentru a face un business din pasiunea lui de o viață, fotografia. Astăzi deține două afaceri: Studioul World Up Photography și o firmă specializată în închirierea de echipament foto. (http://inchiriereobiectivecanon.ro/)

 

Robert, care a fost primul contact cu fotografia?

– Primul contact cu fotografia l-am avut în copilărie, datorită unui prieten de familie care era fotograf amator. Îmi amintesc că mă fascina vechiul lui aparat rusesc pe film. Nu aş putea să spun când a început cariera de fotograf profesionist, pentru că e greu de trasat o linie. Tot ce pot să spun este că de la 12-13 ani, am avut o cameră foto cu mine, oriunde m-aş fi dus.

– Când ai făcut primii bani din fotografie?

– Cred că primii bani i-am făcut pe la 15 ani. A trebuit să am grijă de bebeluşul unor prieteni de familie. L-am fotografiat în timp ce dormea și părinții m-au recompensat cu ceva bănuţi pentru că le-au plăcut pozele. De acei bani mi-am cumărat șase filme color Kodak. Nu îmi mai amintesc exact cât a fost suma, dar ca să îți faci o idee astăzi  șase filme color Kodak se pot cumpăra cu aproximativ 150 lei.

Cum a ajuns puștiul Robert cel mereu cu un aparat de fotografiat după el la Robert Marooni – fotograf profesionist?

– A fost întâi un periplu prin alte meserii fără legătură cu fotografia. Ultima dată lucram ca National Sales Manager într-o companie de software austriacă şi tocmai câştigasem pentru compania la care lucram, titlul de partenerul anului în România acordat de unul din marii giganţi software ai lumii. În afară de trofeu am primit şi invitaţia de a participa la un training Gustav Kaser International. Acest tip de training este foarte special, durează câteva luni şi pune mare accent pe dezvoltarea personală. Participarea la acest curs mi-a schimbat viaţa. Am înţeles că pasiunea pentru un anumit domeniu, echivalează cu cel puţin un doctorat în domeniul respectiv. Atunci când avem o pasiune, adormim şi ne trezim cu ea în gând. Tot timpul ne documentam și încercăm să fim la curent cu tot ce ține de domeniul care ne pasionează.

La finalul acelui training am decis că vreau să îmbin plăcerea şi afacerile, respectiv pasiunea şi job-ul să fie unul şi acelaşi. Așa că am demisionat și am deschis World UP Photography. Studioul meu de fotografie.

–  Cât costă echiparea cu minimum necesar a unui studio de fotografie?

– Minimul necesar este un termen relativ. Mai mereu este nevoie de ceva fără de care nu poţi să îţi faci treaba. Aş zice că pe lângă cheltuielile cu amenajarea spaţiului, care se pot ridica la câteva mii de euro, investiţia minimă este de 1500-2000 de euro şi asta doar pentru echipamentul de studio, nu şi pentru aparatura foto.  Aparatura separat, mai înseamna 5000 de Euro, evident una de calitate. Si asta doar ca să ai cu ce porni la treabă.

Tu cât investeşti în echipament?

– Tehnologia avansează atât de repede, încât dacă nu te menţii la curent cu ultimele noutăţi, rămâi în urmă. Un lucru trebuie să fie clar. Nu echipamentele mai moderne sunt cele care fac o poză mai bună, dar ele îţi uşurează mult muncă. Investesc mereu în echipamente, dar încerc să mă informez atent și să aleg cu grijă. Nu investesc neapărat în echipamente mai noi, ci doar în echipamente mai bune decăt ce am. Cred că nu trece o lună de zile fără a cumpăra ceva ce am nevoie în munca mea.

Prima investiţie  a fost la vârsta de 12 ani, când, după 3 ani de mers cu sorcova, am reuşit să strâng îndeajuns cât să îmi cumpăr primul aparat foto: un Cmena (rusesc), pe care îl mai am şi acum. A costat echivalentul a aproximativ 300 lei în acest moment. Ultima achiziție  este un obiectiv Canon de 2600 de Euro. Între cele două e un lung şir de investiții, toate necesare.

– Cum merge în România businessul de Fotograf? 

– Fotografia este unul dintre domeniile care au avut de suferit enorm o dată cu venirea crizei, iar mulţi fotografi au trebuit să se reorienteze. Popularitatea “social media” şi în special “Facebook”, a dat un suflu nou fotografiei, aducând în acelaşi timp schimbări majore în domeniu.

– Cât se câştiga dintr-o şedinţă foto?

– Nu există o sumă anume. Unii cer 69 de lei, alţii 6000 de lei. Este imposibil de spus cât costă o şedinţă foto, pentru că nu sunt două şedinţe foto la fel. În cazul meu o şedinţa foto în studio porneşte de la un minim 100 de Euro şi se termină undeva peste 2500 de euro. Dar depinde de dimensiunea echipei, complexitatea proiectului şi în special de scopul fotografiei respective: portofoliu, expoziţie, copertă de revistă, reclamă.

– Care sunt cheltuielile lunare?

– Ca şi cheltuieli efective, majoritatea sunt legate de închirierea spaţiului şi de utilităţi. Acestea depăşesc lejer 500 de Euro lunar. Și după mai sunt și taxele la stat.  Cum fotografia este o meserie considerată liberală nu poţi şti niciodată cât şi cum  o să te taxeze fiscul, dar în principiu taxele se ridică la cam 2500 de Euro anual.

– Care este profitul tău după ce scazi absolut tot ce înseamnă cheltuială ori investiție?

– Profitul total este de aproximativ 25 de mii de Euro. Mai mult sau mai puţin. Nu am calculat niciodată exact.

– De ce apelează cineva la un fotograf profesionist?

– Cei care vor un fotograf profesionist caută în general garanţia că timpul lor nu este consumat degeaba şi sunt dispuşi să plătească pentru asta. Sunt de la persoane fizice, până la designeri, corporaţii, etc.  Fiecare domeniu îşi are clienţii proprii, dar din păcate lucrurile nu sunt foarte bine separate în România, cum sunt în alte ţări cu o piaţă mai puternică. La noi fotografii, pentru a putea supraviețui fac câte puțin din toate.

– Mai e loc şi pentru alţi fotografi pe piaţă?

– Cred că în toate profesiile va fi mereu loc pentru oameni buni. Este la fel ca în orice domeniu: dacă vrei să fii contabil, nu vei renunţa pentru că deja sunt foarte mulţi contabili. Noi avem impresia că sunt foarte mulţi fotografi pe piaţă, pentru că ei sunt la vedere şi rezultatul muncii lor este vizibil peste tot, dar nu sunt aşa de mulţi şi mereu va fi loc pentru alţii.

Mulți începători se orientează spre fotografia de nuntă. Este un domeniu facil sau primii bani se câștiga mai ușor de aici?

– Fotografia de nuntă este locul unde încep majoritatea fotografilor pentru că mereu va fi cerere pentru aşa ceva şi se câştiga și destul de bine. Aș spune că este un început bun pentru un fotograf, dar nu aş recomanda cuiva să pună mâna pe cameră foto şi să înceapă să fotografieze nunţi. Ar trebui să petreacă măcar un sezon alături de un profesionist, timp în care vă învețe tot ce se poate şi să lucreze la portofoliul propriu.

De ce pe lângă studioul de fotografie ai decis să investeşti şi într-o firmă de închirieri de echipamente foto?

– Când am decis să fac un business din fotografie am făcut analiză a pieţei. Am realizat că serviciile de închiriere ar putea merge în paralel cu serviciile de fotografie. Am avut dreptate şi cred că mereu vă fi cerere de echipamente foto în domeniul profesional, unde costurile sunt foarte mari. Ca fotograf la început de drum, dacă vrei să investeşti într-o aparatură profesională care să îţi asigure un nivel de calitate ridicat al fotografiilor, ai nevoie de cel puțin de 5000 de euro. Echipament pe care îl foloseşti destul de rar la început şi care se uzează moral destul de repede. Acelaşi echipament îl poţi închiria pentru aproximativ 100 Euro/zi. În momentul de faţă am aproximativ 420 de fotografi diferiţi, care au închiriat cel puţin o dată un echipament de la mine așa că cel puțin din punctul meu de vedere e un business reușit.

De un an de zile, alături de Daniel Faluvegi, directorul ACTORSTART și de Mihai Deliman de la TVR, Rober Marooni ține prelegeri despre fotografie şi business sub egidă Photoshooting Days fotografilor începători din toată țara. În lună noiembrie, hairstilista Simona Chiticaru a participat la un concurs naţional de coafuri organizat de L’Oreal Paris cu o fotografie semnată Robert Marooni și a câștigat premiul cel mare, o excursie la un târg internațional desfăşurat evident la Paris.

Sfârșitul lui 2013 i-a adus printre altele și un premiu important. El a fost desemnat cel mai bun fotograf de podium de către Fashion TV.

Iulia Ionescu si Biserica

Vrand nevrand, internetul ma obliga sa fiu la curent cu ce se petrece in lumea de dincolo de usa mea. 

De cateva zile aproape toate paginile de net pe care le accesez regulat vuiesc de stirea conform careia o tanara de 15 ani a plecat de acasa pentru a se calugari. Si ca de obicei, de fiecare data cand Biserica este expusa astfel in spatiul public sar ca arsi tot felul de “parerologi”- oameni exptrem de avizati care stiu totul despre orice. 

Personal eu nu inteleg cum iti poti da cu parerea despre ceva ce nu traiesti, nu simti sau nu cunosti. Macar fii decent si spune “Eu cred ca…” nu “Eu stiu ca..” atunci cand emiti opinii. 

Luata cu inceputul problema mie imi pare asa:

Preotul duhovnic

In viata fiecarui crestin duhovnicul este un punct de reper si de sprijin. El nu e, asa cum mass-media  a inoculat societatii, individul slinos, barbos si cu buzunare pana la pamant careia mergi sa ii spui pacatele. Duhovnicul e ceva ce se alege cu greu. Multi crestini cauta poate ani pe cineva compatibil cu ei. Pentru ca duhovnicul e mai mult decat acel cineva care iti asculta lista cu poroboate si iti da canon. El are datoria sacra sa iti asculte si durerile, si temerile si nazuintele si sa te sfatuiasca in consecinta.

Duhovnicul are datoria sa pastreze secretul spovedaniei. E binecuvantarea si blestemul lui. Crucea lui pe care o are de purtat. Daca fata i-a spus in cadrul sacru al spovedaniei ca pleaca la manastire singurul lucru pe care il putea face era sa ceara dezlegare de la ierarh pentru a spune politiei ce stie. Fara dezlegare nu putea spune nimic. Asa ca a-l acuza (pornind evident de la premisa ca stia) ca nu a spus face dovada unei lipse de cultura crestina minimala.

Manastirea

Putini sunt romanii care nu au calcat in viata lor curtea unei manastiri, macar in excursii. Dar la fel de putini sunt si cei care au inteles ce se petrece acolo, si care sunt legile vazute si nevazute care guverneaza o asezare monahala.

In scurte cuvinte, nici o manastire nu ar inchide usa cuiva care bate la ea, indiferent de varasta sau de sex.Manastirile sunt obligate ca timp de trei zile sa ofere hrana si adapost oricui cere. A se dezice de acest lucru ar fi imposibil de inchipuit.

Si daca fata chiar a mers acolo ea ar fi fost returnata familiei indata ce monahii sau monahiile ar fi cercetat mai bine si ar fi auzit cine e si mai ales ce varsta are. Numai ca acest lucrus-ar fi petrecut intr-o alta atmosfera, fara atata vanzoleala inutila. Faptul ca un ins imbracat in haine monahale a adus-o la tren sugereaza tocmai acest fapt. Manastirea nu iti poate inchide usa daca ceri ospitalitate, dar iti poate refuza dreptul de a intra in randurile monahilor. A adus-o la gara si a urcat-o intr-un tren spre casa. Mai multe nu le poti imputa. Presa probabil ar fi vrut ca Stareta X sa sune la Acces Direct sa urle ca e la ea la manastire si ca e asa si pe dincolo. Dar asa cevea nu o sa vedeti niciodata. Chiar daca e o institutie “medievala” cum s-a tot insinuat zilele astea Biserica are totusi niste maniere mai calde de a rezolva probleme de genul acesta, fara camere, televiziuni etc.

Bisericii ii imput doar ca nu explica ce se intampla si de ce se intampla asa.

Imi pare rau sa spun dar am impresia ca discursul apologetic a murit in BOR. Slujitorii ei, cei cu ranguri si expunere mare, nu cine stie ce amarat de preot de prin vreun sat uitat de lume, ies si arunca cu superioritate vorbe care se golesc imediat de sens datorita infaturarii celor care le rostesc, Probabil daca si-ar anumiti preoti si-ar fi amintit de datoria slujirii invatatoresti media nu ar mai fi avut ocazia sa latre verzi si uscate despre lucuri pe care de mult nu mai vrea sa le inteleaga.

 

Miezul noptii nu e ca miezul painii! hibernarea naste ganduri

Ce faci noaptea cand nu dormi?

Casti ochii la tavan si te gandesti la chestii! Si uneori le si scrii!

Adanci multumiri lui Danut care a ramas prietenul meu si dupa ce i-am invadat wall-ull (facebook) cu postari.

>Azi a devenit o moda sa muti munti! Au ramas putini cei dispusi sa ii ocoleasca! O societate de salahori si prea pitin de ingineri!

>Sunt unii extrem de nemultumiti de faptul ca superior nu are grade de comparatie! E oarecum frustrant sa fii la fel de superior ca alti superior.

>Noaptea e lunga! Pentru studenti… e si lata!
Pentru studentii politehnisti se mai adauga cateva dimeniuni…dupa nevoi!

>Cred ca daca Paler ar fi prevazut in ce hal ii vor uza unii ideiile se facea agricultor! In fond si socrate a fost cioplitor in piatra deci unde e problema?

>Nu lasa prietenii la greu unii ajung sa se insoare din cauza asta=))

>Traim intr.o societate imperfecta!
A avea nu e egal cu a sti! A sti nu e egal cu a avea! Si nici una nici alta nu e egal cu a cunoaste!

>Mamele isi iubesc odraslele indiferent de numarul sinapselor! Restul nu sunt obligati sa o faca!

>Sa te crezi destept nu e primul pas spre intelepciune! E ultimul!

>Cele mai mari capodopere le scrii cand dormi!

>Omul invata din istorie ca nu invata nimic din istorie

>Smerenia e cea mai volatila virtute! Clipa cand realizezi ca o ai…nu o mai ai!

>Intrebare! 
Daca in inima celui smerit dracul sta greceste! In a fudulului cum sta?

>Anticii erei noastre erau plini de bun simt! Incercau macar de ochii lumii sa se laude mai putin cu ce au sau cu ce fac! Porneau evident de la premisa ca tot ce au e de la Dumnezeu si ca tot El le poate lua tot! 
E drept, anticii nu aveau internet….

>Uneori visez cu ochii largi descisi la o perioada de anomie unde sa tai cu sabia orice cretin imi iese in cale.
Vorba ceea “Kill them all, the Lord will recognise His own”!

>Arta de a te fuduli este greu de stapanit! Unii nici nu incearca, unele nu se mai opresc

>A fi fudul nu inseamna nici macar inextenso a fi prost! Dar e si asta un pas!

>Oricine, oricat de idiot ar fi are dreptul sa fie fericit!

Cea mai frumoasa zi! (text fictional)

The best day

Anul are multe zile. De obicei 365. Prea multe. Si cand mai primesti drept tema la facultate sa descrii una ti se par si mai multe. E drept, cerinta de a o descrie pe cea mai frumoasa ar trebui sa ajute intru catva. Nu si pe mine. Zilele mele sunt terne si fara bucurii. Nu sunt bacoviene dar nici una nu se umple de acea doza de lumina care sa o faca memorabila nici macar pentru o saptamana dar pentru un an interg.

Pacat ca e o tema pe care nu o pot ocoli in nici un fel. Ceva cu sine qua non si examen. Nu vreau sa imi dezamagesc iarasi proefesorul ca la temele precedente. Trebuie sa inventez ceva. Si asta destul de repede. Deadline-ul se apropie.

E cam greu sa mimezi fericirea. E si mai greu sa te descrii mimand fericirea.

Cum arata o zi perfecta? Memorabila?….Un lucru e clar: o zi memorabila incepe bine. Doar ziua buna se cunoaste de dimineata nu? Asa.. “ O raza de soare imi batea in ochi jucausa. In mod normal nu imi place sa ma trezesc cu soarele in fata si nu stiu de ce in diminata aceea nu mi-a mai displacut. Am lasat-o sa imi desfete ochii si sa imi alunge de pe pleoape ultimele franturi de vise. Cred ca de vina era mirosul de cafea care deja inunda camera. E clar noua cafetiera, care se trezea la viata inaintea ta si iti prepara cafeaua nu era o investitie neinspirata. M-am ridicat alene din pat si m-am dus sa imi torn o cantitate generoasa din lichidul acela fierbinte, maroniu care da sens diminetilor. Se anunta o zi buna.

Era ultima zi cand ma mai puteam juca cu bijuteria de camera foto imprumutata de la facultate. Il luasem intr-o doara motivand ca o sa paricip la concursul acela de fotojurnalism organizat de Parlamentul European. Premiul era tentant. O excursie gratuita la Bruxelles. Sansele sa castig dadeau cu minus mai ales ca stiam fix zero chestii depsre fotografie dar…cand mai primesti tu sansa sa te joci cu asa aparat pe gratis? Facusem niste poze in graba unei biserici aflate in restaurare si dupa am pornit in lume sa o explorez prin obiectivul camerei.

Dupa cafea am luat geanta cu aparatul si am iesit la vanat de peisaje urbane. Antropicul ma indispune dar in lipsa de altceva e buna si jungla orasului atunci cand vine vorba de fotografiat.

Nu facusem nici o fotgrafie a carei expresivitate sa ma multumeasca pe deplin. Peste tot aceleasi fete placide lipsite de expresie peste tot in jur. Nici macar cersetorii nu erau mai expresivi. Se lasau fotografiati plin de plictisul dat de faptul ca deja a fi imortalizati devenise ceva cotidian. Lipsa unor cadre satisfacatoare ameninta sa imi distruga zenul avut de dimineata.

M-au smuls din letargia in care intrasem acordurile inconfudabile ale melodiei ~Let it be~, soneria care imi personaliza telefonul. Adoram mesajul piesei, una din putinele de altfel cu care rezonam din tot repertoriul Beatles-ilor. In receptor aud vocea entuziasmata a colegei mele Andreea. «Am castigaaat! Am castigaat!». Nu prea intelegeam mare lucru. Ce legatura aveam eu cu faptul ca ea castigase ceva? Mai sa ma ratoiesc in telefon, cum imi era obiceiul, sa o mai domolesc. Pana sa apuc primesc si explicatia. Concursul de fotojurnalism a avut 5 castigatori. Printre care si eu si ea.

Am ramas uluit pe marginea trotoarului. Nu castigasem in viata mea nimic. Nici macar la loz in plic, dar o plimbare gratis pana la Bruxelles. Nici din tara nu mai iesisem vreodata. Dintr-o data totul parea perfect. Incredibil de perfect. Clar lucru, nu  e nevoie de multe ca sa  faci un om fericit.  Colac peste pupaza pana in Belgia urma sa zbor cu avionul, iar zborul cu avionul era pe lista de “lucurui de facut pana mor” de cand ma stiam. Absolut minunat…”

Sper sa ii placa profului nascocirea. Am mai cusut-o cu ata alba pe ici pe colo, i-am trantit un final de Holywood, dar asta e. Cand vrei povesti de zile fericite trebuie sa te astepti la iz de cinematografie americana lacrimogena.